O rază slabă de lumină se furișă printre perdelele trase ale apartamentului. Alex ridică cu greu pleoapele. Sub ochii verzi avea cearcăne adânci. Stătea întins pe podeaua rece și tare. Se ridică încet, sprijinindu-se de pat. Capul îl durea îngrozitor și amțeala îl făcea să simtă că totul se învârte în jurul lui. Privirea îi acunecă spre un colț al camerei, acolo unde rămăsese cuțitul cu o seară în urmă.
"Lașule! Nu ești în stare de nimic!" se gândi. "Ai dat greș, ca de fiecare dată. Ai fi putut să scapi lumea de un nenorocit."
"Dar oare ea ar vrea asta?" Îi spuse rațiunea.
"Sigur că ar vrea. I-ai distrus viața." Îi spuse inima.
"Ea a făcut pasul pe care tu tot eziți să îl faci. Ea nu e o lașă. Ar trebui să iei exemplu de la ea."
Da, ar trebui să ia exemplu de la ea. Dar a incercat. A încercat, însă cuțitul nu vrea să îi atingă încheietura, pastilele nu vor să îi alunece pe gât și balustrada balconului nu vrea să îl lase de partea cealaltă. Tocmai pe el, cea mai mare pacoste, de care nu are nevoie nimeni. Tocmai pe el, atât de distrus încât și propria mamă a plecat cât mai departe de el.
Într-un final, trase adânc aer în piept și se hotărâ să facă un duș. Porni apa rece și intră în cadă îmbrăcat. Rămase acolo, sub jetul de apă rece, și se simți mai bine. Ca și cum apa rece i-ar spăla amintirile dureroase, dar numai pentru o vreme. Ar fi putut rămâne așa o veșnicie.
Când în sfârșit se hotărâ să iasă de sub duș, din cauza foamei, avea pielea zbârcită și hainele lipite de corp. Se uscă și mâncă. Ploaia care se stârnise lovea geamul cu putere. Alex luă un hanorac pe el, își puse căștile pe urechi, gluga în cap și ieși din apartament, trântind ușa după el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu