Mîinile îi tremurau incontrolabil în timp ce apropia tot mai mult cuțitul tăios de încheietura mâinii stângi. Lama cuțitului strălucea vag de la raza de lumină pătrunsă pe furiș printre perdelele trase. Alex privi printre lacrimi cuțitul, apoi întoarse privirea spre noptiera veche unde, dintr-o fotografie frumos înrămată, o fată cu chip angelic și părul blond, numai bucle, îi zâmbea, ca de obicei. Numai că, de această dată, Alex nu mai vedea în zâmbetul ei blândețea și voioșia de altă dată. Acum, pe chipul ei nu mai putea vedea decât tristețe.
Îi veni în minte o altă imagine a ei. Și-o aminti întinsă pe patul alb de spital, inconștientă. Avea un bandaj alb înfășurat în jurul capului, iar o șuviță de sânge se prelingea de sub bandaj pe pielea albă a gâtului ei. Chipul îi era înfricoșător de palid. Părea că orice urmă a acelei energii debordante, molipsitoare, dispăruse, făcând loc acestei stări de inconștiență soră cu moartea.
Își aminti cum stătea la ușa salonului, incapabil să mai facă vreo mișcare, privind-o șocat, în timp ce rudele și cunoștințele, disperate, treceau pe lângă el înghiontindu-l.
De atunci, se aflase într-o stare insuportabilă de confuzie și vinovăție. El era responsabil pentru starea în care se afla și nu putea să îi uite privirea de ultima dată când o văzuse înainte de accident. Îl privise uimită, tristă. Expresia ei îi rămăsese întipărită în minte și, pentru o vreme, înlocuise orice amintire legată de ea.
Acum, mâinile îi tremurau mult mai tare decât înainte, în timp ce își apropia cuțitul de vene. Lama rece atinse încheietura, însă cuțitul îi căzu din mână și atinse cu un clinchet podeaua. Picioarele i se înmuiară și se prăbuși la pământ.
Rămase acolo, plângând, până când oboseala învinse și adormi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu